ProMPC7 – Participarea cercetării româneşti în parteneriate ştiinţifice internaţionale pentru promovarea modelelor de producţii curate.


Programul CORINT
Contract nr. 100 / 06.08.2006
Autoritate Contractantă: Centrul Naţional de Management Programe
Perioada de derulare: August 2006 - Mai 2008


Situaţia pe plan naţional şi internaţional la nivelul domeniului şi a tematicii propuse
   Orientări, priorităţi, direcţii, obiective cunoscute, stadiul existent
   Unităţi C-D cu preocupări în domeniu
   Potenţiali utilizatori
Obiective
   Priorităţi  ştiinţifice şi tehnice
   Obiective măsurabile
Prezentarea ştiinţifică şi tehnică a proiectului
   Gradul de noutate şi de complexitate
   Metodologia şi tehnicile care vor fi utilizate, instrumente, echipamente, software,  contribuţia fiecărui partener
Rezultate asteptate,  beneficii preconizate

Situaţia pe plan naţional şi internaţional la nivelul domeniului şi a tematicii propuse

  • Orientări, priorităţi, direcţii, obiective cunoscute, stadiul existent

Este cunoscut interesul declarat de autorităţile guvernamentale şi de personalităţi academice recunoscute pentru promovarea participării unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare româneşti la programele europene şi internaţionale de cercetare şi racordarea la aria europeană de cercetare, inclusiv integrarea în platformele tehnologice de nivel european. Comunitatea ştiinţifică din ţara noastră este conectată la preocupările comunităţii internaţionale privind conservarea şi protecţia mediului. Dezvoltarea durabilă nu poate fi realizată doar prin decizii administrative ale factorilor guvernamentali şi prin declaraţii de bune intenţii, ci necesită participarea tuturor sectoarelor societăţii. Între acestea, un rol deosebit revine cercetării. În România, implementarea conceptului de producţie curată este abia la început; acesta a fost abordat tangenţial în câteva proiecte, în special în domeniul energetic şi al protecţiei apelor, în cadrul unor parteneriate cu United Nations Development Organization, guvernul Norvegiei, guvernul Austriei etc. Cu toate că în majoritatea ţărilor dezvoltate tehnologic există o legislaţie de mediu clară şi bine fundamentată, efectul activităţilor industriale este, de cele mai multe ori, puţin previzibil. Acestea pot să creeze efecte neplăcute mediului şi colectivităţilor. Comunitatea ştiinţifică internaţională conştientizează semnificaţia şi dimensiunile problematicii vaste a protejării mediului şi se manifestă ca un factor de presiune, alături de presiunile legislative şi financiare, în stabilirea strategiilor lor de dezvoltare a întreprinderilor.
Impactul tehnologiei prin intermediul proceselor de fabricaţie industriale asupra mediului ambiant constituie una din problemele principale ale actualei perioade. Dificila problemă a susţinerii creşterii economice şi a dezvoltării sociale în mod simultan, este abordată cu ajutorul conceptului de dezvoltare durabilă.  Dezvoltarea durabilă reprezintă capacitatea omenirii de a asigura continuu cerinţele generaţiei prezente, fără a le compromite pe cele ale generaţiilor viitoare (definiţie: Comisia Mondială pentru Mediul Înconjurător şi Dezvoltare). Dezvoltarea durabilă se defineşte drept complexul de modele ale dezvoltării industriale care are în vedere beneficii economice şi sociale pentru generaţiile prezente şi viitoare fără a periclita procesele ecologice de bază. Analiza eforturilor ultimilor decade a demonstrat evoluţia pozitivă în atitudinea generală.  În acest sens s-au dezvoltat strategii „win-win”. O astfel de strategie este „producţia curată”, concept definit şi ca: eco-eficienţă, minimizarea deşeurilor, prevenirea poluării, producţii verzi etc.
Producţia curată constă în aplicarea continuă a strategiilor integrate preventive privind mediul, referitor la procese, produse şi servicii, pentru creşterea eficienţei şi reducerea riscurilor asupra oamenilor şi mediului. Producţia curată este o mişcare mondială la care au aderat numeroase organisme, instituţii şi organizaţii. Prin promovarea cooperării internaţionale în acest domeniu, proiectul sprijină construcţia unei strategii ştiinţific fundamentate, contribuţie valoroasă la atingerea scopului de a impune iniţiativa ecologică în diseminarea soluţiilor impuse de problematica complexă a protecţiei mediului. Succesul întreprinderii Mileniului III depinde hotărâtor de existenţa unor strategii eco-eficiente. Îmbunătăţirea performanţelor de mediu prin producţia curată se încadrează în strategia întreprinderii competitive într-o societate globalizată.
<< Început >>

  • Unităţi C-D cu preocupări în domeniu

United Nations Industrial Development Organization (UNIDO) a elaborat un program de iniţiere şi coordonare a producţiilor curate, în scopul încurajării capacităţilor naţionale de producţii curate, creşterii dialogului dintre industrii şi guverne şi amplificarea investiţiilor pentru transferul şi dezvoltarea tehnologiilor prietenoase pentru mediu. Prin acest program, UNIDO face legătura între producţia industrială competitivă şi grija faţă de mediu. Programul UNIDO reprezintă o abordare inovativă, care promovează creşterea competitivităţii agenţilor economici şi sociali şi întărirea capacităţilor naţionale de dezvoltare economică, luând în considerare cele două dimensiuni ale dezvoltării durabile, conformitatea cu mediul şi dezvoltarea socială. Pornind de la premiza că implementarea producţiilor curate, mai ales în ţările în curs de aderare, trebuie ajustată la condiţiile concrete, locale, prin programul UNIDO s-a încurajat crearea unor Centre Naţionale de Producţii Curate (CNPC). S-au înfiinţat peste 30 de astfel de centre care vor fi contactate.
Proiectul va fi realizat de o echipă interdisciplinară, formată din specialişti de marcă, cu experienţă în activităţile de cercetare şi proiectare în domeniile dezvoltării durabile şi ecologiei. Coordonatorul de proiect, GEC Bucovina (P-CO), are o tradiţie considerabilă în activitatea de cercetare-dezvoltare în domeniul protejării mediului, dezvoltării durabile globale, menţinerii integrităţii şi perenităţii ecosistemelor, reciclării nepoluante şi rentabile a produselor secundare etc. Asociaţia ştiinţifică GEC Bucovina este de trei ani membru titular al EEB (European Environmental Bureau), cu sediul la Bruxelles, participând/organizând împreuna manifestări ştiinţifice, work-shop-uri, acţiuni de diseminare şi elaborând publicaţii europene. În decursul activităţii, a coordonat proiecte mari (SAPARD, Banca Mondială, PHARE, DFID UK, FSD- Soros, FDSC, MCT etc.).

  • Potenţiali utilizatori

Utilizatori ai rezultatelor proiectului se definesc ca fiind activităţile, sectoarele şi domeniile economiei româneşti care aplică rezultatele cercetării şi diseminării de informaţie de valoare internaţională, prin implementarea acestui proiect. În perspectiva, beneficiarele aplicării proiectului ProMPC vor fi toate întreprinderile româneşti (mai ales IMM-uri) interesate în adoptarea unor strategii de dezvoltare continuă pe baza practicilor îmbunătăţite de utilizare durabilă a resurselor şi satisfacere a cerinţelor consumatorilor într-o manieră ecologică. Echipa de elaborare a propunerii de proiect, prin organizarea noului nod CNPC, va conecta o arie vastă de utilizatori la mişcarea mondială a producţiei curate.

<< Început >>

Obiective

Obiectivul principal al proiectului este de întărire a colaborării S/T pe termen lung, în cadrul domeniului specific al conservării şi managementului durabil al resurselor, prin promovarea conceptului modern de producţie curată, pe baza dezvoltării parteneriatului S/T dintre echipele, instituţiile şi reţelele de cercetare din România şi structurile similare din spaţiul de cercetare internaţional (CNPC, ERA-Net, EEB etc.).
Echipa de elaborare a proiectului ProMPC a analizat problemele integrării în aria europeană şi internaţională de cercetare a instituţiilor româneşti; în cadrul acestor studii şi analize, s-a urmărit cunoaşterea nivelului de dezvoltare şi modalităţilor concrete de îmbunătăţire a activităţilor şi efectelor acestora. S-a identificat necesitatea îndeplinirii unor cerinţe speciale în perspectiva de ansamblu a aderării României la Uniunea Europeană, care impune simultan dezvoltarea mediului economic dinamic şi competitiv, orientat spre domeniile de înaltă tehnologie, şi creşterea capabilităţii acestuia de a raspunde cerinţelor strategice de dezvoltare durabilă, în contextul economiei globalizate. Proiectul susţine colaborarea organizaţiilor de cercetare publice şi private româneşti (asociaţia ştiinţifică specializată GEC Bucovina – P-CO, institutul naţional CDI - IPA Bucureşti – P1 şi USV - Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava – P2) cu organizaţii internaţionale partenere în alte cooperări ştiinţifice sau atrase. De asemenea, echipa de propunere a proiectului a identificat nevoia de a se asigura un impact mai vizibil privind calitatea cercetării româneşti, în implicarea cercetătorilor în proiecte şi echipe internaţionale, în diseminarea cunoştinţelor ştiinţifice.

  • Priorităţi  ştiinţifice şi tehnice:
  • asigurarea şi dezvoltarea unui parteneriat ştiinţific internaţional, constituit din instituţii şi organisme pregătite pentru a deveni surse de competenţă ştiinţifică şi tehnică de referinţă, în domeniul de mare noutate al producţiei curate, precum şi în cel al  dezvoltării generale a societăţii bazate pe cunoaştere;
  • realizarea unui suport de creştere a gradului de asimilare, aplicare şi dezvoltare a cunoştinţelor avansate în mediul economic şi social românesc, pentru a face faţă evoluţiei şi concurenţei europene şi internaţionale;
  • elaborarea unor soluţii avansate de promovare a fezabilităţii tehnice, de mediu şi economico-financiare a modelelor de producţii curate, în contextul  dezvoltării durabile şi globalizării;
  • promovarea prin acţiuni practice a creşterii nivelului de compatibilitate şi competitivitate al participanţilor la proiect, necesar pentru integrarea în aria internaţională de cercetare;
  • pregătirea organizaţiilor participante şi a  celor atrase în proiect, pentru participarea la viitorul PC7.
<< Început >>
  • Obiective măsurabile:
  • organizarea vizitei echipei proiectului la EEB ( European Environmental Bureau), sediul din Bruxelles,
  • stabilirea şi organizarea de contacte internaţionale în domeniul producţiei curate; există deja luări de contact cu: reţeaua CNPC (Centre Naţionale de Producţii Curate), cu Instituto Politecnico do Porto (Portugal), University of Limerick şi Dublin Intitute of Technology (Ireland), Universite de Technologie de Compiegne şi Universite de Corse (Franţa), Departamento KaHo University Gent (Belgium), Universita di Catania (Italia), Centre for Environmental Information and Education Sofia (Bulgaria), GEOTA (Environmental and Land Use Planning Study Group, Lisboa) s.a.
  • organizarea work-shop-urilor (la Bruxelles şi Suceava) şi a conferinţei cu participare internaţională „CleanProd 2007”, la Suceava;
  • organizarea a opt sesiuni de diseminare cunoştinţe „ProMPC”, în cele opt regiuni de dezvoltare;
  • construirea, punerea în funcţiune şi evaluarea unui nou punct de multiplicare a informaţiilor în Reţeaua CNPCnodul „Producţia Curată la Frontierele UE” şi organizarea reţelei conectate la noul nod creat;
  • redactarea unui Ghid de accesare fonduri internaţionale, dedicat în principal, mediilor cercetătorilor şi universitarilor;
  • elaborarea de documentaţie specifică şi pagini Web de prezentare şi diseminare a rezultatelor.

<< Început >>

Prezentarea ştiinţifică şi tehnică a proiectului

  • Gradul de noutate şi de complexitate

Creşterea nivelului de compatibilitate şi competitivitate al cercetării româneşti în vederea integrării în aria europeană de cercetare şi pregătirii participării la viitorul PC7 vizate prin Programul de cercetare de excelenţă CEEX 2006 sunt obiective de o mare complexitate şi asumate prin propunerea de proiect ProMPC. Acesta se aliniază cerinţelor de creştere prin diseminare largă, a gradului de asimilare, aplicare şi dezvoltare a cunoştinţelor, serviciilor şi tehnologiilor avansate, de către mediul economic românesc, pentru a face faţă evoluţiei şi concurenţei internaţionale. Echipa de elaborare a proiectului propune dezvoltarea reţelei de multiplicare CNPC, prin crearea unui nou nod -  „Producţia Curată la Frontirele UE”  cu scopul de a transfera idei şi soluţii ştiinţifice către mediul economic şi social, de a-l apropia de cerinţele şi reglementările Uniunii Europene. Activităţile şi acţiunile proiectului susţin creşterea capacităţii organizaţiilor partenere la proiect şi a celor atrase, de a participa în mod performant la programele internaţionale de colaborare ştiinţifică, tehnică şi tehnologică. Echipa are în vedere şi aspectul consolidării poziţiei instituţiilor româneşti de CDI în domeniul promovării conceptului de producţie Curată,  în cadrul reţelelor europene şi internaţionale (CNPC, EEB, ERA-Net s.a.). Prin acţiunile practice de realizare a obiectivelor generale şi particulare ale proiectului, proiectul se remarcă prin noutate şi originalitate, propunând activităţi noi pentru valorificarea experienţei şi cooperărilor deja consacrate internaţional ale membrilor consorţiului.
Obiectivul particular al proiectului de realizare a suportului metodologic şi conceptual necesar conectării activităţilor şi sectoarelor româneşti la mişcarea mondială a producţiei curate, prin diseminare largă şi informare publică privind strategiile eco-eficiente de dezvoltare continuă, constituie de asemenea, un element de noutate.
Producţia curată este o strategie „win-win”, care ţinteşteprotejarea mediului, consumatorilor şi angajaţilor în acelaşi timp cu creşterea eficienţei industriale, profitabilităţii şi competitivităţii, acţionând după principiile: precauţie, prevenire, integrare. Principala diferenţă între controlul poluării şi producţia curată este de cronometrare: controlul poluării este o abordare „post eveniment” (reacţionează şi tratează), în timp ce producţia curată este o filozofie ce priveşte în viitor (anticipează şi previne). Prin promovarea acestui nou concept, echipa proiectului va propune dezvoltarea unui program sistematic de identificare a pierderilor, descoperirea opţiunilor posibile şi aplicarea celei mai bune soluţii. Asistarea implementării de către agenţii economici şi sociali interesaţi, este o abordare nouă, care va încuraja introducerea largă a acestui concept.
Pe parcursul activităţilor de diseminare a acestui nou concept, echipa proiectului, căreia i se vor alătura experţi internaţionali în domeniu, va prezenta fazele elaborării strategiei de eco-eficienţă, identificarea problemelor de mediu, cuantificarea resurselor, dezvoltarea ideilor de producţie curată, evaluarea opţiunilor. Fiecare opţiune va fi evaluată pe baza criteriilor economice şi ne-economice. Eco-eficienţa abordează obiectivele  dezvoltării economice în strânsă legătură cu un mediu sănătos, prin crearea unor conexiuni prin care strategiile să poată suporta dezvoltarea durabilă, altfel spus, integrarea creşterii economice cu îmbunătăţirea performanţelor de mediu. Eco-eficienţa este un concept evolutiv care permite adaptarea la schimbările dinamice ale pieţei, anticiparea nevoilor beneficiarilor, în acelaşi timp cu protejarea mediului, adică „a produce mai mult cu mai puţin”. Eco-eficienţa este o abordare necesară pentru dezvoltarea durabilă, pe care echipa proiectului îşi propune să o promoveze. Noutatea şi complexitatea proiectului rezultă din noutatea conceptelor diseminate şi din originalitatea acţiunilor concrete folosite.
<< Început >>

  • Metodologia şi tehnicile care vor fi utilizate, instrumente, echipamente, software,  contribuţia fiecărui partener

Vor fi folosite următoarele tehnici, metode şi proceduri:
- proceduri de diseminare demonstrativă ;
- metode de algoritmizare pentru programarea agendei de lucru şi resurselor ;
- modele conceptuale activ-participative, creatoare  (se regăsesc în forma demersului educativ şi multiplicator ca formare de competenţe, atitudini şi conduite);
- tehnici de exploatare maximală a resurselor  (apelarea la tehnologiile IT&C asigură valorificarea cât mai aproape de exhaustiv a unor disponibilităţi de operare/procesare şi comunicare, ce corespund standardelor de interactivitate şi intercomunicare prin reţeaua internet);
- modele referenţiale (sugestii metodice, modele de utilizare, bancă de itemi, etaloane etc.).
Sarcinile derulării activităţilor specifice proiectului au fost stabilite în cadrul unui consorţiu prestigios, alcătuit din trei parteneri romani, din Suceava şi Bucureşti: Asociaţia GEC Bucovina (P-CO), IPA Bucureşti (P1) şi USV (P2- Universitatea „ Ştefan cel Mare” Suceava). Toţi partenerii consorţiului sunt unităţi de CD cu prestigiu ştiinţific naţional şi internaţional, parteneriatul asigurând competenţele necesare. Organizaţiile româneşti din consorţiu au deja stabilite contacte internaţionale în domeniul proiectului (Producţia Curată).Următoarele organizaţii vor participa la activităţi: European Environmental Bureau (Bruxelles), Instituto Politecnico do Porto (Portugal), University of Limerick (Ireland), KaHo University Gent (Belgium), Universita di Catania (Italia), Centre for Environmental Information and Education Sofia (Bulgaria), GEOTA (Environmental and Land Use Planning Study Group, Lisboa), Universite de Technologie de Compiegne (Franţa), Universite de Corse (Franţa), Dublin Intitute of Technology (Irlanda), reţeaua mondiala CNPC s.a. Pentru realizarea obiectivelor, activităţile desfăşurate de partenerii consorţiului şi aportul acestora, este reflectat în Planul de realizare.

<< Început >>

Rezultate asteptate,  beneficii preconizate

Se estimează următoarele rezultate:

  • creşterea vizibilităţii internaţionale a organizaţiilor participante şi atrase în proiect, precum şi proiectelor/ programelor de cercetare ale acestora;
  • creşterea numărului de unităţi de CDI şi universităţi care beneficiază de programe de diseminare şi de contacte cu personalităţi ştiinţifice marcante din străinătate;
  • realizarea şi consolidarea unor parteneriate internaţionale în domeniul producţiilor curate;
  • includerea proiectelor de cercetare derulate de partenerii din consorţiul de depunere a propunerii de proiect în proiecte internaţionale de corelare la nivel european de tip ERA-Net, EEB, CNPC etc.
  • crearea nodului de multiplicare a informaţiei ştiinţifice în reţeaua CNPC : Producţia Curată la Frontierele UE
  • creşterea impactului internaţional al cercetărilor derulate de partenerii din consorţiu şi din unităţi atrase, prin participarea şi organizarea unor manifestări cu participare internaţională (conferinţa CleanProd 2007, vizite şi work-shop-uri la Bruxelles - sediul EEB şi Suceava);
  • alinierea la preocupările internaţionale de informare publică şi diseminare a practicilor producţiei curate;
  • promovarea conceptului de producţie curată  prin acţiuni de susţinere a dezvoltării de produse/servicii eco-eficiente (sesiunile ProMPC de diseminare în cele 8 regiuni de dezvoltare) şi prin activităţi de valorificare a rezultatelor manifestărilor organizate în cadrul proiectului (pagini web de prezentare, media);
  • diseminarea largă a modalităţilor de accesare fonduri internaţionale, prin elaborarea Ghidului de accesare a fondurilor internaţionale, realizare de pagini web de prezentare, mass-media etc.

Ca beneficii preconizate se estimează că prin implementarea proiectului va creşte gradul de competitivitate şi de compatibilitate a cercetătorilor români incluşi în proiect (echipele de implementare şi alţi experţi atraşi) pentru integrarea în aria internaţională de cercetare. Un alt beneficiu este cel al consolidării poziţiei şi vizibilităţii internaţionale a organizaţiilor participante la proiect, în cadrul consorţiilor şi contactelor. Modelele de producţii curate, concept modern de protejare a naturii şi de conservare a resurselor, îmbină eforturile şi rezultatele de ultimă oră ale ştiinţei, economiei şi sistemelor informaţionale. Aplicarea acestui concept conduce la beneficii economice pe termen lung, prin concilierea raportului producţie / poluare. Diseminarea largă a acestui concept va oferi premiza de integrare a întreprinderilor româneşti în contextul concurenţial al economiei de piaţă.
Deoarece întregul proiect vizează diseminarea şi valorificarea largă a cunoştinţelor ştiinţifice, schema de valorificare coincide cu planul de realizare a activităţilor acestuia. Modalităţile de diseminare sunt: conferinţa, sesiuni de diseminare, work-shop, pagini web, ghid, prezentări power-point, conferinţe de presă, comunicate.
<< Început >>

<< Înapoi >> | << Acasă >>
Copyright© 2002 - 2007, Asociatia Grupul Ecologic de Colaborare GEC Bucovina