Gala Societăţii Civile premiază şi în 2007 organizaţia GEC – Bucovina

În seara de 31 mai 2007, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, a avut loc festivitatea de premiere a celor mai bune proiecte desfăşurate de organizaţii nonguvernamentale, grupuri de iniţiativă, sindicate sau persoane fizice în anul 2006.

În acest an, 92 de organizaţii neguvernamentale din toate regiunile ţării au înscris în competiţie 118 proiecte în cadrul celor patru categorii: Educaţie şi cercetare / Artă şi cultură, Apărarea drepturilor individuale sau colective / Comportament civic şi participare publică, Sănătate / Servicii sociale pentru categorii defavorizate şi Protecţia mediului / Dezvoltare economică şi socială; valoarea fondurilor atrase de acestea fiind de peste 17 milioane de euro.

La categoria Protecţia mediului – Dezvoltare economică şi socială, categorie la care a participat şi asociaţia GEC – Bucovina. Juriul acestei secţiuni a fost format din: Nicolae Galdean, Decanul Facultaţii de Ecologie (Universitatea Ecologică din Bucureşti), Anca Harasim, Director Executiv American Chamber of Commerce in Romania, Alina Inayeh, Director Centrul de Resurse pentru Participare Publică, Cristian Lascu, Preşedinte / Redactor şef, Grupul de Explorări Speologice şi Subacvatice / National Geographic România şi Robert Turcescu, realizator emisiuni TV şi radio (Realitatea TV şi Europa FM).

În urma jurizării, Grupul Ecologic de Colaborare GEC - Bucovina a primit menţiune specială pentru proiectul «Caravana Ecologistă Săptămâna Verde», proiect pentru dezvoltarea dezvoltării durabile prin cooperarea transfrontalieră româno – ucrainiană în domeniul protecţiei mediului.

Menţionăm că la această secţiune s-a acordat un singur premiu şi doua menţiuni.

Imagini de la festivitate si de la sediul Asociatiei GEC Bucovina

 

 

<< Noutati >> | << Acasa >>
Copyright© 2002 - 2007, Asociatia Grupul Ecologic de Colaborare GEC Bucovina